orange hills

I am sitting here wondering whether it will get any better as time passes... I honestly do not know the answer to that question. I find myself on the edge of the cliff hoping someone will come and pull me back... The emptiness of the road ahead scares me. The thought send shards of pain down my spine... I am completely lost and you're the only one who can show me the way out of the labyrinth... HELP ME! I am crying out to you... I am here waiting for you to save me, to take me out of this forsaken place... I wish for an happier life, for you by my side...
And all I can do is continue hoping, wishing for sunny days...

Amazing the way in which life deals you blows that literally drop you on the floor... I sometimes wondered if i could feel any worse than i did in the past days. Today i got my answer: YES!. It's amazing how i can torture myself like this, how i can destroy myself bit by bit, and not only me but also the ones i love. Couldn't it be simpler? Couldn't it be easier? Couldn't it be better? Maybe. But i don't think i really like simple and easy things. I really think i like torturing myself like this, otherwise i would simply stop. Must be a subconscious thing. I don't know how exactly i keep fucking up things. Always, i ruin a good thing. And then i throw myself in a deep, dark pit out of which i barely climb out after a long time. I'm literally lost for words when it comes to explaining exactly why i do this. I really have to see somebody about this. I worry that one day i'll do something so horribly wrong that it will permanently fuck up not only my life but also someone else's. And that cannot happen, must not happen.


But for now, i'll direct all my attention and care where it should be. I know it's not always fair but i cannot drop this. I've found something that i never thought existed. And i cannot let go of that. I don't want to let go. I honestly think that this would change my life for the better and, because of that and other things, i'll do everything possible and impossible to bring you in my life. i won't give up no matter what. I can't let go because i sometimes am so happy that nothing can affect me, and i only see the good in the world. It's weird, because i used to feel like this before, but never as strong a feeling as now. One moment is now as powerful as days were before. I know it's not fair to say this, but this is how i feel and i promised that i'll never leave things unsaid ever again.
When i hold you it's like the Sun is in me, warming me up. I hear music in my head and feel butterflies in my stomach. And i've fallen for you so hard and now i don't want to get up, ever again. I love you!

E zece juma' dimineata si eu stau cu colegul de camera intr-o cafenea si asteptam urmatorul curs. Plictiseala e mare, somnul e si el prezent, bazaindu-ne din cand in cand si noi ne gandim ce sa facem sa remediem cat de cat situatia. Eu m-am gandit sa scriu un post ca oricum ma tenteaza ideea sa scriu pe blog in cafenea, de ceva vreme. Lipsa laptop deocamdata asa ca profit de cel al colegului:). In acelasi timp scriu si mesaje pe telefon si ma uit prin jur. Multitasking:)). Chiar e ok sa stai si sa studiezi lumea din cand in cand. Desi stiu ca mi-as putea gasi alte lucruri constructive de facut, dar n-am nici un chef sa fac altceva decat sa "frec menta". Mai ales dupa somnul bun de la primul curs. Atat de adormit cum eram acum vreo 2 ore n-am mai fost de multa vreme. Si e enervant fiindca voiam sa stau treaz dar pus si simplu nu puteam. Plictiseala mare pe aici. Alti oameni citesc ziarul, povestesc, discuta mitologie, numa noi stam si vegetam. Si probabil asa vom face toata ziua, fie la curs fie la camin.

te iubesc!

si nimic nu imi doresc mai mult decat sa te fac sa te simti zilnic cum te-ai simtit in seara asta

sa iti alerge inima alaturi de a mea

sa respiram la unison

sa ne tinem in brate si sa nu ne dam drumul

sa ne pierdem in privirile noastre pline de dragoste

sa nu ne mai pese de nimeni si de nimic

sa ne simtim de parca am fi doar noi pe strada

sa ne spunem unul altuia "te iubesc!" si sa ne sarutam lung dupa aceea

sa stam intreaga zi impreuna iar apoi sa adormim doar ca sa treaca mai repede timpul pana la urmatoarea intalnire

sa visam, sa radem, dar mai ales sa ne iubim

si lumea sa ne adore fericirea

Totul pare un vis.
Ma uit in jur si nu-mi dau seama daca este real. Nu simt peretii, podeaua, nu aud masina care goneste inspre mine, nu recunosc persoanele pe strada. Totul pare ciudat. Nu-mi simt mana atasata de corp. Imi simt capul plutind. Acele ceasului se intorc. Totul este ireal. Ametit alerg pe strada, fara sa respir, fara sa gandesc. Nu-mi pasa de lume, nu-mi pasa de mine. Ma sinucid. Dar ma simt bine facand-o. Totul este gresit. Dar nu ma pot opri. Merg inainte ignorand ce mi se poate intampla. Creieru-mi explodeaza. Inima-mi alearga. Mainile mi se plimba automat. Totul nu mai e cum a fost. Dar nu este decat ciudat. Nu stiu. Nu-mi dau seama daca este bine sau nu. Dar nu ma opresc. Continui sa cad precum un kamikaze. Si totusi poate ar trebui sa ma opresc. Dar nu vreau. Nu pot. Logica a disparut. Emotiile castiga teren. Viata are un nou scop, si nu vreau sa dispara. Vorbesc direct, fara aluzii. Stau noaptea treaz iar ziua ma plimb in minte. Ma simt cu capul in nori dar in acelasi timp cu picioarele pe pamant. Stranie existenta. Sunt atat de fericit cand esti langa mine. Nimic nu conteaza, nimic nu merita nici cel mai mic efort in afara de tine. Orice as face daca m-ai ruga. Zambesc de fiecare data cand iti aud vocea sau ma gandesc la tine. E ca si cum as trai intr-o stare continua de visare. Si desi sunt demoralizat si emo, cu adevarat lame uneori, imi amintesc de ieri si zambesc iarasi. Fluturii imi zboara nu numai in stomac ci si in jurul meu. Aripi multicolore bat in fata ochilor mei si zambesc. Vad lucruri pe care nu le-am mai vazut pana acum. Stau si privesc lumea cu alti ochi. Inteleg altfel totul. Imi vajaie in cap idei nemaigandite. Sunt fericit, ma faci fericit.:)
Totul este vis acum. Si sunt fericit. Si poate timpul va fi darnic cu mine, si imi va rasplati rabdarea.
Totul este un vis, un vis straniu dar frumos.

Dragoste. Cum de poate cineva sa faca orice din dragoste? Cum poate cineva indura cele mai groaznice torturi, din dragoste? Nu sunt sigur dar stiu ca eu pot indura. Stiu ca pot face fata pana si celei mai grele incercari. Doar pentru persoana iubita. Nimeni si nimic nu m-ar putea opri. As face absolut orice pentru acea persoana. Nu cred ca exista sentiment mai complex si mai puternic decat dragostea. Iar atunci cand este reciproca, nimic nu-i poate sta in cale.
Stiu ca este o schimbare de la post-urile de la inceput, dar eu zic ca e o schimbare buna. Eu ma simt foarte bine acum. Nu mai ma chinui sa inteleg rostul lucrurilor de zi cu zi. Am mica mea lume in care traiesc si sunt multumit. Va veni poate o zi cand acea mica lume va fi mai mare si sunt dispus sa astept oricat posibil. Merita sa astept. Iar sansele desi sunt mici, totusi sunt. E de mii de ori mai bine decat nimic, decat nici o sansa. Si am mai observat o chestie, timpul chiar poate vindeca rani. Nu le poate vindeca pe toate, dar atata timp cat alaturi de el mai este si o persoana draga, ranile se pot vindeca.
Important e sa nu renunti niciodata. Sa lupti pentru ceea ce simti si vrei. In primul rand cu tine, cu durerea cauzata de asteptare si apoi cu cei ce-ti stau impotriva. Iar atunci cand vei reusi asta, nimic nu ti se va mai parea de necucerit.

Azi am vorbit pentru a nu stiu cata oara cu persoana care ma face tot timpul sa ma simt mai bine. Si a fost genial. Am vorbit vreo doua ore in seara asta. Dupa ce am mai vorbit azi inca vreo ora in cursul zilei. Si desi factura va veni cu un cost incredibil de mare, NU-MI PASA. Atat de bine nu m-am mai simtit de multa vreme. A fost genial. Si mai vreau. Sunt ca un copil mic care nu se satura cu dulciurile pe care le are. De multa vreme nu am mai vorbit cu cineva 2 ore. Chiar imi era dor. Si sunt chiar foarte fericit ca am cu cine. S-ar parea ca sunt iarasi pe drumul cel bun, pe drumul spre o viata mai linistita, mai fericita. Sunt fericit. Pentru prima oara in mai bine de o luna, sunt cu adevarat fericit. Chiar de cateva zile, ca sa fiu sincer. Si vreau sa fie cel putin asa de bine de acum incolo. Si voi face tot ce pot sa fie asa.

E ciudat cum atunci cand cineva iti spune ceva, ce pe moment pare de necrezut sau greu de "digerat", cum te face sa te simti mult mai bine in timp si cum uiti de griji. Asa am patit eu de curand si voi fi vesnic recunoscator pentru asta. Totul e mai ok decat era inainte. A reusit chiar sa ma odihnesc si eu ca un om normal. In sfarsit! Tot mai e ceva lipsa de chef dar si asta va disparea. Acum sunt linistit si bine dispus. Si persoana care mi-a spus chestile astea ocupase de ceva vreme un loc importanta iar acum a mai urcat ceva. Si ma bucur ca s-a intamplat asta. Si abia astept sa revad persoana aceea cand ma intorc acasa. M-a ajutat de multe ori cand m-am simtit mai urat si nu voi uita niciodata asta. Iar daca e sa vorbim de prieteni adevarati atunci aceasta persoana intra in aceasta categorie. Cu siguranta si fara probleme intra in aceasta categorie. Si ma bucur nespus ca exista cineva cu care pot discuta orice, sa rad, sa ma simt bine. Chiar e important sa stiu ca exista cineva care tine la mine si la sentimentele mele, si ma poate ajuta cand ma simt mai penibil. Si m-a ajutat acum. M-a ajutat foarte mult. Si m-a facut sa ma simt mult mai bine. Mersi! Mersi din tot sufletul!

Degeaba am spus ce simt. Nu m-a ajutat cu nimic. Ba din contra, acum ma simt si mai aiurea. Dar voi rezista. Voi incerca sa rezist cu stoicism tuturor sentimentelor rele care-mi vor aparea in cale. Nu voi renunta la EA dar nici nu ma voi cobori intr-un put al tristetii si singuratatii fiindca nu voi face altceva decat sa ma ranesc in continuare. Imi voi vedea, pe cat posibil, de viata si voi astepta pana nu se va mai putea. Nu ma voi inchide emotional dar, de data asta, nici nu ma voi deschide complet oricui. Daca va fi cazul sa fie ceva cu o alta, va trebui sa-si castige dreptul de a avea parte de tot, de intregul EU. Iar daca va intrebati cum de mi-am schimbat atitudinea atat de repede va spun ca am incercat deja sa-mi vad de viata dar n-am reusit. Ce este diferit este ca mi s-a spus ceva care m-a ajutat foarte mult si m-a facut sa ma simt mult mai bine, dar nu intru in detalii. Tot ce conteaza este ca totusi, am aflat ca nu sunt atat de penibil si de jalnic un om precum am eu impresia. Ii multumesc persoanei care mi-a spus asta, ii multumesc enorm. Acum ma voi intoarce la viata si voi vedea ce va fi.

Ieri am facut ceva ce nu credeam ca voi avea curajul sa fac. I-am spus EI ce simt si cum ma simt. Inca nu mi-a raspuns. Si imi e frica. Si ma doare. Ma doare ca nu-i stiu raspunsul, ca nu stiu daca are ceva de spus sau nu. Si vreau sa o intreb. Vreau sa aflu. Dar nu am curajul s-o intreb. Mi-e totusi frica de ce ar putea spune. Inca sper ca ma va primi inapoi, ca ma va ierta, ca imi va spune ca ma iubeste. Si nu cred ca voi inceta niciodata sa sper asta, sa imi imaginez asta. STiu ca suna patetic dar simt ca daca nu as face asta as exploda. O iubesc si nu pot fara EA. Oriunde ma uit ne vad. Orice poza as vedea in care apare un cuplu, ne vad pe noi. Si ma doare enorm ca nu mai e asa. Nici acum nu mai imi pasa de lume dar acum nu fiindca sunt fericit si absorbit de frumusetea si de dragostea ei ci fiindca nu mai vreau sa vad pe nimeni, nu mai vreau sa stiu nimic de nimeni. Imi doresc ca EA sa ma primeasca inapoi iar daca asta nu se va intampla atunci cred ca voi disparea de pe fata Pamantului. Imi voi schimba numele si voi pleca undeva unde nu ma stie nimeni. Voi rupe toate legaturile si nu ma voi mai intoarce decat pentru un singur motiv. EA. O iubesc si o voi iubi intotdeauna, chiar daca EA nu ma crede. Si voi face tot ce imi sta in putinta sa ii arat asta. Si ii voi arata. Ii voi demonstra cat de mult o iubesc. Nimeni si nimic nu ma va opri. Fara EA eu nu sunt EU. Fara EA lumea nu e LUME. Fara EA viata nu e VIATA. Fara EA fericirea nu e FERICIRE. O IUBESC!

Singuratate. M-am saturat de ea. M-am saturat sa fiu singur si sa n-am pe nimeni care sa ma tina in brate, sa ma alinte, sa ma incurajeze cand ma simt aiurea, sa fie aproape de mine si de inima mea si eu sa-i fiu aproape de a ei. De ce unii oameni isi gasesc atat de usor pe altcineva? De ce trebuie eu sa caut la nesfarsit pe cineva? De ce nu pot avea si eu norocul pe care-l au unii? De ce trebuie sa fiu fericit doar o scurta perioada? De ce nu pot fi fericit toata viata? "De ce?", "de ce?" si iarasi "de ce?", aceste doua cuvinte mi se tot plimba in cap de ceva vreme. Aproape nimic nu ma mai face cu adevarat fericit. Nimic nu ma mai multumeste pe deplin. Lumea si-a pierdut intelesul si farmecul. Apasatorul zgomot al ecoului vibreaza in jurul meu. Da, am prieteni care-mi sunt alaturi dar am nevoie de mai mult. Am nevoie, ca tot omul, de cineva special care sa-mi aduca macar o raza de fericire absoluta in viata. Am nevoie de cineva care sa ma faca iarasi sa visez si sa nu ma mai afecteze nimic. Imi e dor de vremurile acelea. Cand visam frumos in fiecare noapte si asteptam cu nerabdare momentul cand ma intalneam cu EA. Si fiecare clipa era perfecta si toti ceilalti erau insignifianti, si nimeni nu ne putea strica mometul fericit. De ce a trebuit sa dispara asta? De ce a trebuit sa se termine? De ce trebuie sa fie adevarata vorba ca "toate lucrurile frumoase au un sfarsit"? De ce nu pot fi infinite? De ce a trebuit sa se schimbe totul? Uneori imi doresc sa pot da timpul inapoi, sa pot sa schimb istoria, sa NE schimb istoria. De ce nu pot face asta? De ce trebuie sa acceptam totul, sa inghitim toate relele ce ni se arunca in cale? "De ce?" si iarasi "de ce?", doua cuvinte atat de simple dar care spun atat de multe. Si care tot mai tot timpul le spunem cand am pierdut ceva. Uneori ma trezesc intrebandu-ma care e rostul meu?, care e motivul pentru care mai stau pe aici, pentru care inghit totul si nu plec? Care e motivul pentru care nu am rupt legatura cu EA? Si vi-l spun. Orice clipa cand suntem numai noi doi, fie la telefon, fie online, fie fata-in-fata, inca ma face fericit. Dar nu-i pot spune asta pentru ca s-ar supara pe mine sau ar rade de mine. In ambele cazuri, nici macar nu m-ar mai saluta cand ma vede pe strada. Si nu pot indura asta. Ar fi cel mai groaznic lucru pe care l-as pati si atunci totul s-ar narui. Inca sper la ceva, si nu cred ca voi renunta niciodata sa simt ceva pentru EA, ceva mai putrnic decat pentru oricine altcineva. Dar daca asta s-ar intampla nu ar fi rau, deloc. Cine stie, poate timpul e atat de bun pe cat se spune. Acum eu nu cred asta, dar lucruile, din pacate, au talentul de a se schimba brusc, spre bine sau spre rau.

De vreo 2 zile simt nevoia sa plec. Sa dispar de pe fata Pamantului o vreme. Sa plec si sa las TOTUL in urma, sa ma duc altundeva si sa o iau de la zero. De ce nu pot sa fac asta? De ce nu pot sa'mi fac bagaju si sa plec? De ce trebuie sa am nevoie de bani, pasaport si tot felu de chestii? Vreau sa plec. M'am saturat sa mai imi bat capu' cu tot felu de aiureli si sa ma mai stresez. In cazul ideal m'as cara pe undeva prin Thailanda sau ceva tara mai exotica, unde as putea sa ma pun pe o plaja si sa traiesc acolo tot restul vietii mele fara nici o grija pe lume. Cine stie, poate asa voi fi cu adevarat si complet fericit. Nu stiu, dar pur si simplu m'am saturat si imi e din ce in ce mai greu sa suport toate tampeniile. Vreau sa plec si sa uit. Sau doar sa uit, sa ma trezesc dimineata si sa fiu altcineva, altundeva. In nici un caz nu zic ca ar fi numai chestii urate si rele in viata mea, sunt si bune, chiar multe, dar cele rele nu le mai suport si vreau sa scap de ele. Pe acelea vreau sa le uit. Nu e prima data cand imi apare acest gand in cap, dar e prima data cand ma gandesc foarte serios daca sa fac asta sau nu. Ceea ce e trist si neplacut cu planul acesta este faptul ca anumite persoane care mi'au fost alaturi si la bine si la greu, ar fi nu numai triste ci si suparate pe mine ca plec. Pe de alta parte, simt ca asta e singurul lucru pe care'l pot face care ma va readuce la normal fiindca am ramas fara optiuni. Am incercat sa indur, am incercat sa imi ocup timpul, am incercat pana sa si uit dar nu merge, cel putin nu in peisajul actual. Nu stiu ce sa fac, chiar nu stiu. As pleca dar as si sta.
Voi vedea eu ce voi face...

Ieri am plecat spre casa sa imi duc ceva haine la spalat. Nu am plecat singur totusi. M'am intalnit cu cineva drag mie si apoi ne'am intalnit cu o prietena comuna si am venit toti 3 inapoi acasa. Odata ajuns, primul lucru care l'am facut a fost sa dorm :)). In propriul meu pat :)) si cu sa ma uit la TV :)) (cei care au citit post'ul anterior stiu despre ce vorbesc).
Acum ca m'am odihnit adecvat, incep sa ma pregatesc iarasi de plecare, chiar daca mai vreau sa stau, fiindca trebuie sa ma intorc si sa imi vad de faculta, pe cat posibil :p.

Asa ca va zic "La revedere!" de aici de acasa si urmatorul post va veni de la TM. :D

De mai bine de o saptamana timpul meu liber se imparte intre filme si stat, scurte perioade, pe net si bineinteles ocazionalele pauze de tigara. De cand mi'am adus calculatorul, 98% din timp e ocupat de filme. Ceea ce devine aiurea e faptul ca am vazut cam toate filmele pe care voiam sa le vad si acum ma uit doar fiindca ma plictisesc. Si incetul cu incetul devin putin nebun. E totusi distractiv dimineata cand ma uit in oglinda si vad un om care n'a dormit de mai bine de 24 de ore si care numa cu ochii in monitor a stat. Si acum am ajuns in stadiul in care rad isteric din absolut orice motiv si oricat as incerca sa dorm, nu reusesc fiindca sunt prea obosit. Si presimt ca si seara aceasta va avea acelasi curs ca cea de dinainte, iar ziua de maine va fi cel putin interesanta.
Cu exceptia faptului ca este epuizant pana la un punct, din momentul in care acel stadiu e depasit, devine mai interesant decat orice betie sau "stonereala". Cu asta vreau sa spun ca ar trebui si voi sa incercati asa ceva dar cu conditia sa aveti un program care sa va permita acest lucru.

Va urez astfel dragilor, "Numai lucruri bune si frumoase in viata!" si ma intorc la filmele mele.

Astazi stateam si ma gandeam la ceea ce a fost si la ceea ce ar putea fi...
De ce trebuie sa suferim atat atunci cand suntem uitati pentru cateva clipe? De ce trebuie sa avem nevoie de altcineva? Nu zic ca e mai bine de unu singur dar cateodata a fi 2 e greu, mai ales atunci cand din 2 se scade 1.
Si gandindu-ma la chestiile astea mi-am dat seama de ceva, nu trebuie sa ma gandesc ca "a fost si s-a terminat" ci ca a fost exceptional, ca a fost ceva ce a meritat tot efortul. Normal ca trebuia sa se termine la un moment dat, e prea devreme pentru chestii de durata... Eu am trecut peste asta dar cineva foarte drag mie acum se zbate cu probleme respective si ii este greu. Principala problema in momentul de fata este distanta, dar cateodata apar si altele pe parcurs. In momente dinastea avem multa nevoie de prietenii buni si trebuie analizate foarte atent si obiectiv situatiile si apoi luata o decizie, mai mult sau mai putin rationala.
Trebuie sa recunosc totusi ca asemena probleme nu au niciodata o rezolvare clara si nu sunt calificat sa dau sfaturi indiferent de situatie.
Acum va dau un singur sfat, have fun and make it last, as long as possible. :)

acum vreo 2 saptamani mi'a dat cineva o chestie foarte haioasa. am primit o cutie in care sa'mi pun pachetul de tigari. e foarte frumos gestul si intotdeauna apreciez cand cineva apropiat imi ofera un cadou, orice ar fi. trebuie sa recunosc ca, desi mie mi se parea o noutate, ma asteptam ca atunci cand voi ajunge intr'un oras mai mare, in care lucrurile care sunt noi la mine acasa, aici sunt vechi, sa nu fie lumea atat de surprinsa. dar m'am inselat asa ca am decis sa ajut si compania care produce respectivele cutii si si pe cei care vor sa nu se mai uite la acele poze "dragute".

deci luati de aici: www.funboxcollection.com

se poate comanda online, desi nu stiu sigur daca se fac livrari si la noi. tot ce e posibil, dat fiind faptul ca al meu a fost cumparat in Vama Veche

Acum ca am ajuns in Timisoara si totul a reinceput, ma simt putin singur, trist chiar. Mi-e dor de casa, dar nu de parinti sau locuri familiare, de acestea m-am cam saturat, ci de cele cateva persoane care au ramas in urma si care imi faceau ca fiecare zi sa fie ceva special. Mi-e in special dor de una din acele persoane, foarte dor, si astept cu nerabdare ziua cand ma intorc pe meleagurile de acasa, chiar si in vizita. Sa nu credeti cumva ca nu mai schimb o vorba cu acea persoana, chiar din contra, vorbim chiar mai mult se pare. Dar lipseste acea senzatie speciala pe care o ai cand esti fata in fata cu o persoana la care tii, care te face sa te simti bine, oricat de posomorat(a) ai fi. Nu e singura persoana care reuseste sa ma faca sa ma simt bine, dar e cea care reuseste cel mai bine, INTOTDEAUNA.
Toti avem cate o asemenea persoana, in relatie amicala sau nu, si cu totii ne gandim, mai ales cand suntem plecati, cat de bine va fi atunci cand ne vom reintalni cu acea persoana. Si nu trebuie sa o indepartati de voi, mai ales daca va face sa uitati de greutati si de probleme. Aceasta este adevarata comoara a vietii.

Iarasi pe la facultati, boboci si alte distractii de genu. Distractiv sa vezi incepatorii cum se chinuie sa inteleaga orarele prost facute si cautand salile de curs s.a.m.d. Imi aminteste de cum eram anul trecut, de cat de nerabdator si dornic eram.... Ah, cata vreme a trecut de atunci... Dar va spun ca n-a fost rau, mi-am dat seama cum sa treaba in viata si mi-am dat seama ca nu are rost sa ma stresez enorm, mai ales de chestii pe care nu le pot influenta.
Asa ca, pentru acest post de inceput, am un sfat: Niciodata sa nu va dati batuti!.