orange hills

Acum ca am ajuns in Timisoara si totul a reinceput, ma simt putin singur, trist chiar. Mi-e dor de casa, dar nu de parinti sau locuri familiare, de acestea m-am cam saturat, ci de cele cateva persoane care au ramas in urma si care imi faceau ca fiecare zi sa fie ceva special. Mi-e in special dor de una din acele persoane, foarte dor, si astept cu nerabdare ziua cand ma intorc pe meleagurile de acasa, chiar si in vizita. Sa nu credeti cumva ca nu mai schimb o vorba cu acea persoana, chiar din contra, vorbim chiar mai mult se pare. Dar lipseste acea senzatie speciala pe care o ai cand esti fata in fata cu o persoana la care tii, care te face sa te simti bine, oricat de posomorat(a) ai fi. Nu e singura persoana care reuseste sa ma faca sa ma simt bine, dar e cea care reuseste cel mai bine, INTOTDEAUNA.
Toti avem cate o asemenea persoana, in relatie amicala sau nu, si cu totii ne gandim, mai ales cand suntem plecati, cat de bine va fi atunci cand ne vom reintalni cu acea persoana. Si nu trebuie sa o indepartati de voi, mai ales daca va face sa uitati de greutati si de probleme. Aceasta este adevarata comoara a vietii.